sâmbătă, 14 mai 2011

„Eram pasionat de electronică la un moment dat, apoi mi-am schimbat pasiunea” – interviu cu regizorul Alexandru Maftei

În a treia zi din cadrul Serilor Filmului Românesc am fost prezenţi la proiecţia  filmului “Bună! Ce faci?” sub privirile regizorului Alexandru Maftei şi ale protagonistei Dana Voicu în sala plină de cinefili. După proiecţie, făuritorul peliculei a acceptat să povesteasă despre viaţa copilului-regizor cu ASeJiştii, dar şi despre filmul care tocmai a primit premiul special al juriului la Festivalul de Film Internaţional de la Monaco şi premiul pentru cel mai bun debut regizoral. 

            

„Ne-am propus să facem un film de dragoste”

Asociaţia Studenţilor Jurnalişti : Într-un interviu aţi spus că aţi dorit să faceţi o poveste simplă? Credeţi că acest film este de o simplitate complexă?
 Alexandru Maftei: Cred că, faptul că se fac sau se făceau filme destul de rar şi că regizorii apucau să facă filme după o lungă perioadă de timp, a determinat aşa un soi de dorinţă a regizorilor de film de a spune foarte multe în filmul pe care îl fac. Eu cred că filmele trebuie să aibă o poveste destul de simplă în care să-ncerci să spui lucrurile din jurul temei pe care ţi-o alegi, să nu fie chiar tot ceea ce vrei să pui din viaţa asta, cred că în sensul ăsta am încercat să fac un film, ceva mai simpluţ, în sensul unei poveşti pe care s-o poţi spune într-o singură propoziţie şi sper că a avut succes. 
Cred că e vorba de anumite lucruri pe care toată lumea le trăieşte şi la care toată lumea se poate raporta foarte uşor şi genul ăsta de lucruri ating oamenii. Am încercat să sondez o relaţie de cuplu care la un momenta dat nu mai funcţionează şi cu care oricine se poate relaţiona.

ASJ: Aţi reuşit ca după vizionarea filmului să redaţi sentimentul de afecţiune asupra oamenilor, aţi reuşit să-i faceţi să iasă din sală ţinîndu-se de mînă.
 A.M.: Bine acuma şi eu cînd eram la liceu mă duceam la film şi mă ţineam de mînă la toate filmele poate. Ne-am propus să facem un film de dragoste, ăsta a fost gîndul cu care am pornit lucrul la acest film şi pe parcurs ne-am dat seama că ar trebui să vorbim cu oarece căldură şi oarece umor despre problemele din cuplu cît şi despre dragoste şi lucrurile frumoase, pentru că mi se pare a fi un subiect important, un subiect care poate inspira oamenii.

ASJ: Ştiu că aţi întîmpinat probleme financiare majore în realizarea filmului, nu v-aţi gîndit să renunţaţi?
 A.M.: Odată ce te apuci să faci un film nu mai poţi da înapoi, fiindcă sunt implicaţi mulţi oameni, mulţi bani şi e o responsabilitate pe care nu o poţi evita.

     „Cred că am avut noroc”

ASJ: Aş dori să ştiu dacă visul dvs. din copilărie era să deveniţi regizor?
 A.M.: Nu îmi mai aduc aminte exact ceea ce vroiam să devin cînd eram mic copil, am avut diverse pasiuni, diverse preocupări. Eram pasionat de electronică la un moment dat, apoi mi-am schimbat pasiunea: eram pasionat de desen, de pictură, după aia în liceu am făcut piese de teatru, aşa că nu am avut o pasiune clară.

ASJ: Aţi spus că eraţi pasionat de electronică, atunci aţi inventat ceva, un lucru, mai ales că eraţi băiat? Aţi meşterit ceva?
 A.M.: Pe vremea aceea se găseau la magazine truse cu tot felul de piese ce puteau fi ansamblate, asta făceam atunci. Nu am inventat ceva anume.

ASJ: Puteţi spune publicului ieşean cum aţi intrat la regie-film?
 A.M.: După ce am terminat liceul, m-am dus la facultatea de fizică şi am dat examen. Am intrat la fizică, pe vremea aia se făcea armată lungă dacă nu intrai la facultate şi mi-era teamă să dau la actorie pentru că m-am gîndit că n-o să intru şi-o să fac armata cea lungă, aşa că am dat la fizică care era oarecum facultatea pentru care într-adevăr mă pregătisem. Cam după primul semestru mi s-a părut că nu era ceea ce vroiam să fac, aşa că am întrerupt anul şi m-am dus să văd în ce consta examenul la regie teatru şi film şi în anul ăla am dat, în 1990 şi am intrat din prima. Cred că am avut noroc.

ASJ: Ce au spus părinţii dvs cînd au aflat că aţi renunţat la fizică?
A.M.: Tatăl meu nu mai era pe vremea aceea, mama mea m-a încurajat. Ea m-a încurajat tot timpul orice aş fi făcut, ea mă susţinea tot timpul, avea încredere în mine. A fost foarte bucuroasă cînd a aflat că am intrat unde am vrut.

„...sigur că mai spărgeam geamuri”

ASJ: Aţi crescut în lumea rigidă a regimului comunist, cum era relaţia părinţilor dvs. atunci?
 A.M.: Părinţii mei au dus o viaţă mai,â sau am dus o viaţă mai libertină faţă de celelalte familii din ţară, cu vacanţe mai lungi. Tatăl meu a fost pictor, iar mama mea  a  fost ceramistă, amîndoi au fost artişti. Munceau foarte mult, dar nu se duceau în fiecare zi la servici. Ca artişti îşi permiteau să aibă un program, de lucru mai flexibil, sigur că erau zile şi nopţi în care munceau, dar erau şi zile libere. Nu pot să zic că am trăit într-o familie comunistă, atmosfera de acasă era caldă.

ASJ: Care e amintirea cea mai frumoasă din copilărie?
A.M.: Cred că cele mai frumoase amintiri erau legate de momentele în care plecam în vacanţe. Ne duceam la 2 mai, la mare. Aveam o gazdă la care mergeam în fiecare an, stăteam cam o lună la mare şi cred că asta e cea mai frumoasă amintire: ziua în care plecam la mare. Nu mai dormeam cu o noapte înainte eram atît de emoţionat de întîlnirea cu marea.

ASJ: A fost Alexandru Maftei un băiat năzbîtios?
 A.M.: În clasa întîi îmi aduc aminte că învăţătoarea a fost şocată de comportamentul pe care îl aveam. A chemat-o pe mama la şcoală s-o întrebe dacă sunt un copil normal sau am ceva probleme. Făceam tot felul de năzbîtii, nu eram întocmai cuminte. Aveam un coleg cu care făceam numai tîmpenii. Spartul geamurilor erau chestii minore, făceam lucruri... (rîde).  Noi stăteam la bloc. Era un bloc cu 10 etaje. Ne suiam pe terasă şi făceam concurs – pe terasă era un fel de pietriş – „cine nimereşte cu piatra pe geamul din blocul de vis-a-vis sau pe geamurile deschise”, sigur că mai spărgeam geamuri. La un moment dat a venit un bărbat care era supărat că am aruncat cu o piatră fix în farfuria lui de ciorbă. A venit la şcoală şi a ieşit scandal.

„A fost un moment important în care ne-am dat seama că putem face şi alte lucruri împreună, decît am făcut căsnicie, copii şi altele”

ASJ: Revenind la film, se pare că mîna destinului v-a făcut s-o alegeţi pe soţia dvs. în rol principal. Acest lucru v-a apropiat mai mult unul de celălalt?
 A.M.: Eu am făcut un casting destul de lung cu mai multe actriţe şi am căutat să găsesc de fapt un cuplu, mai mult decît un actor bun şi o actriţă bună. Cred că am avut noroc să-i întîlnesc pe Dana şi pe Ionel împreună, iar în ceea ce priveşte relaţia mea cu Dana a fost un moment important în care ne-am dat seama că putem face şi alte lucruri împreună, decît am făcut căsnicie, copii şi altele. Am mai făcut două filmuleţe, cînd eram eu student cu ea, în anul I şi în anul III, dar nu eram maturi nici eu, nici ea din punct de vedere artistic, acum simt că ne-am întîlnit într-un moment în care amîndoi am ajuns la o anumită maturitate şi întîlnirea aceasta ne-a apropiat într-un fel.

ASJ: Care au fost actorii pe care i-aţi „manevrat” mai greu?
 A.M.: Nu cred că au fost actori pe care i-am manevrat mai greu. Ce să spun, lucrul cu actorul mie-mi place foarte mult şi încerc să fac în aşa fel încît actorul să descopere personaje, să se simtă bine în pielea lui şi să-l lase pe acest personaj să vorbească. Nu-mi place să impun lucruri, încerc să fiu discret în această muncă cu actorii.

ASJ: Aţi prevăzut succesul filmului?
 A.M.: Aici la Iaşi a fost cel mai iubitor public pe care l-a avut filmul ăsta şi nu e un compliment de formă, chiar cred că a fost cel mai frumos public aici. În momentul în care faci un film cu onestitate şi cu oarece maturitate oamenii vin şi-l văd cu plăcere, indiferent despre ce film este vorba. Pe de altă parte, cred că era nevoie de un film de dragoste în cinematografele româneşti şi oamenii au fost fericiţi  să vadă unul de acest gen. Mă rog, asta era o premeditare, ne-am gîndit că este nevoie şi mi-am dorit foarte mult să fac unul de acest fel. Sunt de părere că succesul depinde de mai multe lucruri. Ca cinematograful să fie plin nu depinde numai de filmul care rulează Ci de cinematograf, de publicitatea care i se face filmului, de obiceiul pe care oamenii îl au de a merge la film. Noi am încercat să revigorăm o anumită magie a cinematografului pe care în ultimii ani filmul românesc a pierdut-o un pic, în favoarea unui idealism şi a unei încercări de a face filme oarecum obiective. De asta am făcut un film subiectiv, în care ne folosim de aceste lucruri ale magiei cinematografului: de montaj, de muzică, de o poveste.

ASJ: Atunci aţi ştiut ce a spus publicul şi atunci cînd a tăcut? (după replica din film: „ştiu ce spui şi atunci cînd taci”)
 A.M.:  La cîte proiecţii am asistat, publicul a intrat repede în povestea filmului şi cred că e un film care a plăcut majorităţii oamenilor. Sigur că poate au fost oameni care au venit cu alte aşteptări pe care noi poate nu am reuşit să le bifăm.

„Libertatea de expresie pe care o avem acum se referă şi la scenele de amor”

ASJ: Filmele de după Revoluţie par a avea mai multe scene de violenţă şi de goliciune, ce credeţi despre această „eră”, tinde ea să crească?
 A.M.: Acuma cinematograful românesc nu s-a născut astăzi. Înainte de 89 cinematograful avea alte caracteristici decît are acum, era un mijloc de propagandă şi mijloc prin care artiştii încercă să spună lucruri subversive, totul era sugerat, decît arătat sau spus clar. Cred că, în filmul nostru am încercat să nu avem nuditate gratuită. Scenele de nuditate care sunt în film, au un rost, nu sunt doar de dragul de a fi, ele fac parte dintr-o demonstraţie care se leagă de un personaj principal în film, şi anume copilul celor doi. Cred că am făcut aceste scene într-un mod artistic. Nu le-am făcut într-un mod în care să deranjeze sau să ofenseze pe cineva.

ASJ: ...ideea era că tot mai mult sunt prezente aceste scene,
A.M.: Ele fac parte din viaţa noastră, nu văd de ce nu ar apărea în filme. Exact cum să mergi la servici e scena care apare în filme, există şi scene de amor. Mi se pare normal să fie şi mi se pare că orice lucru care aparţine vieţii noastre poate exista şi într-un film foarte bine. Sigur că depinde foarte mult şi de faptul cum sunt arătate aceste scene, cum sunt filmate şi se rost au ele în aceste filme. Libertatea de expresie pe care o avem acum se referă şi la aceste scene.

ASJ: „Fii cu ochii pe fericire” aşa se numeşte unul din filmele dvs., de unde a venit ideea sa?
 A.M.: Scenariul a pornit de la o întîlnire a unor foşti colegi de liceu după 20 de ani de la absolvire, întîlnire care era organizată de unul dintre foştii colegi care era mare patron de televiziune. Apoi am grefat pe aceasta şi l-am făcut pentru că la ora aceea exista un oarecare sentiment că televiziunile comerciale acaparase viaţa publică românească într-un mod destul de derizoriu prin concursuri, cu premii. Asta a fost motivaţia pentru care am decis atunci să legăm aceste poveşti: cea de întîlnire după 20 de ani şi cea legată de televiziune.
ASJ: Cînd a existat un moment de restrişte în viaţa de cuplu cu doamna Dana Voicu?
 A.M.: Am avut multe momente grele. De exemplu, în 1996 Dana a avut un accident foarte aiurea şi era să moară. De atunci mă gîndesc că dacă am trecut peste acest moment înseamnă că viaţa este frumoasă şi merită trăită. De la momentul ăla am început să mă gîndesc la faptul că ceea ce mi se întîmplă nu e tocmai întîmplător şi că mi se transmit mesaje, lecţii.

 „La Iaşi am avut un feedback destul de consistent care ne-au făcut să tragem anumite concluzii”

ASJ: Care a fost părerea fetelor dvs. când au văzut ultimul film „Buna! Ce faci?” ?
 A.M.: Nu s-au exprimat aşa într-un mod foarte clar. Sigur că le-am întrebat care e părerea lor. Mi-au spus că le-a plăcut. Cea mică (11 ani) a spus că scenele acestea de goliciune sunt cam prea mult pentru ea, dar cred că ele făcînd parte din familie şi auzindu-ne pe noi mai bine de un an în casă vorbind despre film, acesta a devenit ca un fel de „fraţior mai mic” după cum spune soţia.

ASJ: Din bucătăria filmului ce ne puteţi povesti? O scenă hazlie de exemplu.
 A.M.: Bucătăria filmului nu a fost atît de hazlie pe cît se aşteaptă oamenii să fi fost. A fost un film la care am muncit din greu, nu ne-a venit nimic aşa pe tavă. Pentru fiecare chestie am luptat, pentru fiecare chestie am muncit din greu.

ASJ: De ce protagonoştii filmului sunt sub aripa arhanghelului Gavriil, de ce Gabi?
 A.M.: Nu ştiu dacă ne-am gîndit atît de profund cum ai gîndit tu acum, însă noi ne-am gîndit să fie la fel şi la masculin şi la feminin. Am mai avut alte variante, dar astea erau. Gabi putea fi nume şi al unui bărbat şi al unei femei, asta ni s-a părut că ar fi putut fi interesant, să exprimăm cumva predestinarea lor şi să creăm în acelaşi timp confuzia.

ASJ: S-au adus foarte multe aprecieri la adresa filmului, cum vedeţi lucrul acesta?
 A.M.: Am citit lucruri şi bune şi rele despre filmul meu pe internet. Sincer să fiu, cele bune m-au încurajat foarte tare, cele rele unele m-au întristat, altele mi s-au părut că nu au nimic de a face cu filmul. În orice caz este un feedback pe care l-am primit la cald imediat după premieră. Cînd l-am dat la Cluj la TIFF sau la Iaşi am avut un feedback destul de consistent care ne-au făcut să tragem anumite concluzii.

ASJ: L-aţi filmat în 37 de zile, sunt unele amănunte pe care le-aţi scăpat şi acum aţi vrea să le refaceţi?
 A.M.: În mare parte cred că am făcut tot ce mă puteam pricepe eu. Poate peste un timp o să-mi dau seama că unele lucruri puteau fi făcute altfel, mai frumos. Sunt mulţumit de ceea ce am realizat, nu am lucruri pe care să mi le reproşez. L-am filmat cu multă grijă şi cu multă responsabilitate. Acum în momentul ăsta nu văd ce aş schimba, a ajuns la o formă pe care o consider destul de de bună

„Noi tindem să distingem doar două categorii de filme: cele americane şi cele româneşti, în rest nu ne mai interesează nimic.”

ASJ: Publicaţia „Washington City Paper” apreciază că filmul romînesc are structura clasică a unei comedii de Hollywood, lăsînd în urmă „falsa tensiune hollywoodiană în favoarea emoţiilor reale înduioşătoare”, a stîrnit filmul reacţii de genul acesta în State?
 A.M.: Acum nu ştiu de ce neapărat, oamenii doresc să catalogheze, să pună în cutiuţe lucrurile din jur şi aşa se-ntîmplă şi cu filmele: ăsta e comedie romantică, ăsta e drama, ăsta e thriller etc. Totuşi cred că este o varietate mult mai mare de filme, de genuri pe care unii oameni încearcă să le sugereze. Filmul nostru, sigur că are o structură clară. Probabil că alte lucruri determină oamenii să-l compare cu un film american, fiindcă nu e un film american, însă asta cred că vine prin comparaţie cu unele filme româneşti sau americane. Mie nu mi se pare că are vreo legătură cu filmele americane, e un film în care s-au folosit montajele, în care se foloseşte muzica, dar nu numai filmele americane au muzică şi cele franţuzeşti au, şi cele indiene chiar şi cele chineze au muzică. Noi tindem să distingem doar două categorii de filme: cele americane şi cele româneşti, în rest nu ne mai interesează nimic. Mi se pare că e un pic ciudată chestia asta. Acum, sigur că genul de comedie romantică este un gen destul de uşor pe care americanii îl tratează destul de uşor, dar cred că filmul nostru nu e tocmai uşor în unele părţi şi poate asta au sesizat ei că e ceva ce nu se-ncadrează cu ceea ce ştiu ei. Am încercat să fim oneşti cu noi, să nu ne păcălim cu faptul că atunci cînd doi oameni se-nşeală, a doua zi le trece. Asta nu se poate. În multe filme americane, parcă sunt spălaţi pe memorie, au uitat a doua zi pasul călcat strîmb. Poate că asta au încercat să catalogheze, unele lucruri nu au intrat în sertăraş.

ASJ: Care este lucrul pe care l-aţi face întotdeauna cu mare plăcere în afara regizatului?
 A.M.: Cred că ar fi fotografia.   

ASJ: Care a fost reacţia dvs. cînd aţi aflat că filmul va fi din nou proiectat în Iaşi?
 A.M.: Prima proiecţie pe care am avut-o aici în iaşi, a fost o proiecţie nemaipomenită cu un public care a reacţionat extrem de viu, exact la intenţiile noastre. Şi m-am bucurat că am venit în Iaşi, deoarece amintirea de aici a fost una foarte puternică.

ASJ: Sursa dvs. de inspiraţie care este?
 A.M.: Cred că, în primul rînd ceea ce mi se-ntîmplă mie, propria mea viaţă. Întotdeauna încerc să mă pun în locul personajelor şi să văd ce aş face eu, cum aş reacţiona. În al doilea rînd sunt persoanele din jurul meu, oameni la care sunt atent şi care-mi oferă oarecum o inspiraţie. Filmele, cărţile fac şi ele parte din sursa mea de inspiraţie.

 Alexandru Maftei este tot timpul cu ochii pe fericire

ASJ: Aţi realizat un film documentar despre Ştefan cel Mare pentru emisiunea „Mari români” şi ştiu că dorinţa dvs. este de a mai face unul, dar diferit. Care ar fi povestea ce ar orbita în jurul domnitorului?
 A.M.: Cînd am făcut acest film documentar, am studiat o perioadă partea asta de istorie şi mi s-a părut foarte interesantă şi foarte nearătată oamenilor. Despre Ştefan cel Mare se ştiu lucuri multe şi interesante, dar în perioada comunistă foarte multe din ele au fost ascunse, răstălmăcite. De la Revoluţie încoace nimeni din zona asta de film nu a încercat să facă un film prin care să pună în drepturi toate acestea adevăruri incomode. Apoi, a fost întîlnirea cu cartea domnului Ştefan Gorovei „Despre Ştefan cel Mare” care m-a inspirat foarte mult şi normal că am dorit să continui puţin ceea ce abia începusem cu acest documentar, să mă documentez şi să-ncerc să văd dacă aş putea vorbi despre Ştefan cel Mare în condiţiile vieţii personale. Ceea ce mă interesează în mod special este latura lui creştin ortodoxă şi partea asta a vieţii lui care a fost mai puţin expusă în manualele de istorie. Mă atrage foarte tare faptul că el  a fost un apărător al Ortodoxiei şi că credinţa care l-a însufleţit l-a ajutat să răzbată în multe lupte. Ca orice persoanj complex are o viaţă spirituală, o viaţă concretă.

ASJ: Credeţi că dacă serialul „Lombarzilor 8” ar fi fost difuzat pe un alt post de televiziune, de exemplu pe ProTV ar fi avut mai mult succes?
 A.M.: Nu ar fi putut difuzat la ProTV, pur şi simplu pentru că serialul ăsta a fost făcut la B1 şi asta a fost un noroc pentru a-l face şi ca acesta este cu totul diferit faţă de celelalte seriale. Pur şi simplu nu ar fi putut fi făcut la ProTV. E un serial la care am fost doar regizor, nu m-am ocupat de scenariu. Nu a fost un proiect al meu, eu doar am fost solicitat doar să fac o parte din filmări.

ASJ: Aţi fost cu ochii pe fericire?
 A.M.: Cred că am fost întotdeauna cu ochii pe ea, să fac pe alţii fericiţi să fiu şi eu împăcat cu lucrurile care mi se dau, care mi se arată şi care mi se întîmplă, adică încerc să am o atitudine pozitivă care să-nţeleg ceea ce mi se-ntîmplă şi să mă bucur de ceea ce mi se întîmplă.


                                                                                    Giorgiana Aştefanei

Un comentariu:

  1. Hristos a inviat!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    http://www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere