joi, 12 mai 2011

“Actorii cred că-s singurii oameni care-și doresc să muncească tot timpul” - interviu cu Dana Voicu


Actrița Dana Voicu a fost prezentă la Iași în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc organizat de Asociația Studenților Jurnaliști. Alături de soțul și regizorul Alex Maftei, a explicat cinefililor ieșeni povestea și munca din comedia romantică “Bună! Ce faci?”. Dana Voicu a acceptat să povestească despre cum ii ocupă actoria timpul și mai ales cum.


Asociația Studenților Jurnaliști: Actrița Dana Voicu a răspuns de multe ori întrebărilor jurnaliștilor. Aveți ceva de spus și nu v-au întrebat încă?
Dana Voicu: Să mă gandesc… Nu, nu am. E greu să mă pun în locul lor. Întrebările lor sunt legate de profesie, în general.

ASJ: Ce i-ati intreba pe jurnalisti?
Dana Voicu: Daca merg la teatru. Asta i-as intreba. Si cred ca ar trebui, adica nu cred, iti dau si eu un sfat: e foarte important, sunt foarte multi tineri care nu merg la teatru si nu merg la film, iar jurnalistii au puterea asta de a trimite lumea la teatru. De exemplu, in Bucuresti, se intampla urmatorul lucru: ei nu merg suficient de des la teatru, de jurnalisti zic. Atunci  nu au cum sa recomande daca ei nu vad. Eu as prefera sa mearga cat se poate de mult si sa spuna “va recomand asta sau asta”.   Acum incep sa fie si la noi, ca peste tot, teatre independente, de underground, adica sunt locuri in care se joaca teatru si se joaca bine. Si tinerii actori, eu nu mai sunt asa tanara, dar tinerii care ies din facultatile de teatru, nu pot sta, ei joaca si de cele mai multe ori ei sunt foarte, foarte buni. Si pe ei nu-i vede nimeni, pentru ca ei nu au putere financiara ca sa-si faca reclama si atunci tinerii jurnalisti ar trebui sa mearga mai des la teatru si sa promoveze aceste locuri si pe acesti oameni tineri. Trebuie sa crestem si noi, ca sa zic asa o sintagma,  “odata cu tara”.
Nu mai sunt locuri in teatre, sunt foarte putini tineri actori angajati si asta este o problema pentru ca toata lumea vorbeste de generatiile de aur, dar generatiile de aur au avut posibilitatea sa fie angajati in teatre, sa intre intr-un sistem si au trait in Romania pe vremea cand se faceau 20 de filme pe an.

“În loc să meargă în club și să facă “zdanga-zdanga”, să meargă la teatru, la film sau la concert ”

ASJ: … si ar fi frumos, ma gandesc, sa fie o colaborare intre noi, jurnalistii si actorii tineri…
Dana Voicu: Da, ar trebui si cred ca este si castigul mai mare pentru un tanar din orice meserie, orice profesie, student sau nu(…) In loc sa mearga in club si sa faca “zdanga-zdanga”, sa mearga la teatru sau la film sau la concert. Viata culturala creste alimentata de oameni interesati de lucrul acesta, nu creste asa, singura, pentru ca tinerii fac, dar daca publicul nu-i obisnuit sa mearga… Cluburile sunt pline. Bine si teatrele, dar ar trebui sa mearga mai mult, cred. Ar trebui sa promovam mai mult arta.

ASJ: Multi dintre jurnalistii romani sunt centrati pe altceva decat pe ce inseamna sa raspandesti frumosul.
Dana Voicu: Si e pacat. Nu neaparat subiectele politice duc un popor mai departe. Daca nu educam tinerii degeaba, iar educatia nu se face prin stiri politice. Exista si acest nivel care trebuie acoperit, evident, dar nu poti sa te axezi numai pe asta, pe economic, politic, social putin. Ar trebui, totusi, sa avem grija ce e dedesubt, de educatia populatiei.

“Dacă se întâmplă să te lamentezi pe scenă, se întâmplă o dată, te duci acasa, bei ceva și a doua oara nu se mai întâmplă”

ASJ: Să revenim la actor. Am o curiozitate: cum se manifesta singuratatea sa pe scena daca exista vreodata?
Dana Voicu: Din moment ce te-ai urcat pe scena, te-ai expus. Ai intrat acolo si te-ai expus si atunci esti tu care vrei sa-mpartasesti ceva. Esti singur, clar, dar esti cu o energie mult mai mare decat a celor care vin sa te vada si ai un preaplin pe care vrei sa-l dai si atunci n-ai cum sa te lamentezi. Trebuie pur si simplu, sa nu-I dezamagesti. Trebuie chiar sa dai ceva, nu sa te duci acolo sis a te arati, uite, ma ce frumos sant. E vorba de un transfer.

ASJ: Si daca se-ntampla sa te lamentezi pe scena?
Dana Voicu: Daca se intampla sa te lamentezi pe scena, se intampla o data, te duci acasa, bei ceva si a doua oara nu se mai intampla.

ASJ: Vi s-a intamplat?
Dana Voicu: Mi s-a intamplat sa am seri nesatisfacatoare, nu zic proaste, zic nesatisfacatoare. Eu am facut multe one man show-uri. Si acolo esti chiar singur, n-ai nici partener. Si mi s-a intamplat cand reluam un specatacol dupa doua-trei luni, ca se-ntampla si atunci ai senzatia ca esti tot timpul la premiera. Oricum, actorul, orice ar juca, cand se duce acasa, el reanalizeaza. De aia noi nici nu putem dormi. Imediat dupa spectacol, oricat ar fi fost de mare rolul sau spectacolul, te duci acasa si o ora- doua, tu stai si reface tot, mental. Si data viitoare stii, chiar reiei tot, fara sa vrei. Deci tu poti sa stai sa te uiti la televizor, dar se reface din nou totul.

“Așa cum știu că dacă vreau să se topească zahărul trebuie să bag lingurița și să mestec în ceai, așa e și cu actoria, nu e nimic ocult la mijloc”

ASJ: Si emotiile cum se stapanesc pe scena?
Dana Voicu: Emotiile exista oricum, oricat de mare actor ai fi, oricat de batran sau tanar ai fi.

ASJ: … ca sa nu se vada!
Dana Voicu: Problema este ca exista o scoala de actorie si in momentul in care ai urcat pe scena, tu stii ca ai niste lucruri de facut. Si tut e gandesti la ce ai de facut: la actiunile mentale pe acre le faci, la ce ai de spus si atunci uiti de emotii. Emotiile exista pana ai intrat in scena, dupa aia mintea ta este ocupata cu ce ai de facut, nu este o stare de transa. Noi nu suntem asa, actorii, sa intram si sa se intample nu stiu ce. Doamne fereste, nu!

ASJ: Nu e transformare…
Dana Voicu: Nu, nu, nu! Coboara harul divin daca tu faci toate celelalte lucruri, cateodata unora. Totul este foarte clar, e matematica, nu e chiar asa. Altfel, oricine ar putea fi actor, dar nu se poate. E o meserie. Asa cum stiu ca daca vreau sa se topeasca zaharul trebuie sa bag lingurita si sa mestec in ceai, asa e si cu actoria, nu e nimic ocult la mijloc.

ASJ: Si o doza de curaj de care mai vorbesc  altii ca mine care nu stiu? Cum e?
Dana Voicu: Sa stii ca actorii sunt mai timizi decat restul oamenilor. Cred ca e o doza de generozitate mai mare. Nu stiu sa raspund. Ce curaj? Inveti si faci lucrul ala. E o doza mare de pasiune, asta da. E ceva fara de care nu poti trai. Daca ai inceput sit e obisnuiesti, ti-e foarte greu. Actorii cred ca-s singurii oameni care-si doresc sa munceasca tot timpul. Ei nu vor concediu. Actorului daca ii dais a munceasca toata viata si nu-i dai nicio zi libera, el e foarte fericit fiindca face cu placere.

ASJ: Nu e o meserie pe care o incui in birou la ora cinci si pleci acasa…
Dana Voicu: Si mai e ceva: talentul se pierde daca nu-i cultivat, daca nu e dublat de munca, care trebuie sa fie de vreo cinci ori mai mare decat talentul. Si daca nu practice, e cala sportive, uiti. Daca nu alergi suta aia de metri in fiecare zi, asa e si cu actoria. Daca nu faci asa, ajungi s anu te mai poti urca pe scena, din pacate.

“Obiectul nostru de studiu este omul”

ASJ: Cate “sute de metri” alergati in fiecare zi?
Dana Voicu: Eu tot alerg, pe cuvant, de la 18 ani alerg intruna. Acum pentru ca sunt si profesoara, imi ocupa scoala cam tot timpul, dar inca nu m-am hotarat. Eu tot zic ca vreau sa fiu mare actrita, dar am lucrat cu doamna Sanda Manea si mi-a zis ca eu am talent real pedagogic si ca ar trebui sa incerc, sa dau un doctorat. Ideea este ca am avut perioade in care n-am jucat, am crescut si copii, am facut si mai multe chestii, si spuneam  tot timpul ca sunt in perioada de acumulare, nu ca nu joc. Si ai nevoie de o perioada, in care, daca tot nu joci, sa citesti foarte mult, sa te gandesti ce vrei sa faci, sa pui pe hartie proiecte de spectacole, de ce vrei tu, pentru ca te termini tu, ca om si ca intelectual. Te termini daca nu evoluezi, daca nu citesti, daca nu esti atent, in stanga-n dreapta. Obiectul nostru de studiu este omul.  Si-atunci eu ma uit, si la sportivi, si la stiri, si la doctori, si pe strada. Merg cu taxiul cand ma grabesc, dar imi place sa merg si cu troleibuzul si cu tramvaiul si cu metroul pentru ca vreau sa vad oamenii, vreau sa vad lumea in care traiesc pentru ca eu ma urc pe scena si despre asta vorbesc. Nu vorbesc eu asa, despre ce am citit eu in carti. Caci teatrul, de obicei, este oglinda vremurilor. Eu nu pot sa ma desprind de voi si sa joc asa ca la 1900, ca nu exista comunicare intre noi. Te uiti si zici “da, bine, la revedere”.

”Câteodată copiii mei mai spun că se plictisesc și am luat și eu o vorbă de la cineva  și le spun că numai proștii se plictisesc ”

ASJ: Dupa cate am citit si am auzit, v-as caracteriza cu PERSEVERENTA.
Dana Voicu: Doamna Manu mi-a zis acu doua zile ca fac parte din categoria de inteligenti pagubosi. (rade cu pofta) Adica fac parte din cei care nu stiu sa-si faca o cariera, nu stiu sa castige bani, foarte inventive, cred ca asta e. Sunt foarte atenta si nu ma plictisesc niciodata. Si asta este o chestie: as putea sa stau ore in sir singura sa ma uit la oameni si nu ma plictisesc. Cateodata copiii mei mai spun ca se plictisesc si am luat si eu o vorba de la cineva  si le spun ca numai prostii se plictisesc.

“Mă interesează tot ce se poate dramatiza”

ASJ: Niste repere de inteligenta ale actritei Dana Voicu care ar fi? Ma refer aici la muzica, carti sau actori…
Dana Voicu: Eu am o mare iubire si din cand in cand recitesc. Cartile lui Dostoievski.

ASJ: Nu stiu de ce, dar am simtit ca o sa ziceti asta…
Dana Voicu:  Nu stiu, am avut un profesor bun in liceu, era professor de germana. Eu germana nu stiam decat la limita. Ne dadea foarte mult de citit. Ascult si muzica, mai mult muzica de opera, n-am o cultura muzicala, fetele mele fac scoala de muzica, dar eu nu am avut. Ascult, imi place muzica de opera, dar nu ma-ntreba ce si cum, nu stiu, sant autodidacta in sensul asta. Ma uit la filme, nu ma uit neparat la filme care iau premii. Imi plac filmele englezesti, de exemplu, care sant extrem de moderne, serialele englezesti  de pe BBC Prime sant bune. Imi plac mult filmele rusesti, si alea vechi si alea noi si vreau sa invat limba rusa si o s-o si-nvat o data si-odata. Ce sa zic, de citit citesc, ori recitesc pentru ca inteleg altfel la recitire, cum ar fi Dostoievski sau Cehov. Pot sa citesc Cehov, nuvelele si schitele tot timpul. Oricum, cand plec in vacanta intotdeauna imi iau un volum cu nuvelele si schitele lui Cehov. Mai citesc literatura contemporana si romaneasca. Ma intereseaza tot ce se poate dramatiza. Orice roman, orice povestire din care as putea sa fac spectacol de teatru. Vanez chestia asta de literatura contemporana pentru ca ma gandesc ca pe scriitorii astia tineri ii intereseaza viata asa cum o vad si eu si ca pe spectatorii tineri si nu numai ii intereseaza spectacolele de acest gen.

ASJ: Cum se manifesta multumirea actorului de toate zilele?
Dana Voicu: Printr-o liniste. Mi-am dorit intr-o zi si i-am zis cu glas tare unui regizor: “imi doresc sa am spectacole in fiecare zi, sa ajung si eu sa nu mai prividesc. Asa mi s-a intamplat, nu pentru mult timp, dar mi s-a intamplat. Si am zis ca asta e visul meu. E o mare multumire si o liniste pentru ca iti place ce faci. Stiu ca o sa sune ciudat ce o sa spun acum, da mie mi se intampla de foarte multe ori ca viata de pe scena sa fie mai intense decat viata mea personala si civila, adica alea doua ore cat sant in spectacol sa ma satisfaca foarte tare.  Nu stiu cum, sufleteste si energetic mult mai mult decat cand traiesc in afara scenei.

ASJ: Ce personaj v-a oferit cel mai mult energia asta?
Dana Voicu: Eu am facut teatru independent si mai fac inca si cel mai recent spectacol este “Supermarket”, un musical facut cu Teodora Herghelgiu care se joaca la opereta. El e primul musical romanesc independent. A avut o istorie sinuoasa pentru ca l-am facut singuri, n-aveam unde sa-l jucam, lucram neplatiti, acuma santem, in sfarsit, platiti. Si eu joc una care a picat acolo si e Masa din Cehov. Deci e postmodern, adica sant personaje contemporane si una dintr-o carte. Si ala e un personaj care ma incarca cu energie, de fapt, a si fost scris pentru mine. Trebuie sa vezi spectacolul ca sa iti dai seama despre ce e vorba.

ASJ: O vorba lasata de cineva pentru Dvs. la care reveniti de cate ori simtiti nevoia?
Dana Voicu: Sant multe vorbe pe care le stiu de la doamna Sanda Manu de aceea mi-e greu sa aleg acum ceva.

ASJ: Aveti o relatie speciala cu ea…
Dana Voicu: Da, pentru ca am avut-o profesoara cam jumatate de an, cand nu intrasem, dupa aia m-am dus audienta la dansa, eu n-am intrat si dupa aia acu sase ani m-a chemat sa-I fiu asistenta.  Am descoperit ca e chiar una din intamplarile vietii noastre. Si am mai avut pe cineva care m-a iubit foarte mult. Aveam 19 ani si m-a trimis cineva sa ma pregateasca si era Ileana Predescu, care a fost mare actrita si s-a si prapadit dupa cativa ani. La ea tot asa, m-am dus, m-a pregatit un pic, ea nu pregatea de fapt, m-am dus sa stam de vorba si-mi facea cate-o cafea. Eu am invatat multe lucruri de la dansa pentru ca avea noblete, era o mare actrita, fusese data deoparte ca asa se-ntampla in teatru, nu toti au noroc. Si tin minte ca m-au imbogatit relatiile cu doamnele Sanda Manu si Ileana Predescu.

ASJ: Atentia Dvs. unde se indreapta acum?
Dana Voicu: Deocamdata sant foarte atenta cu fata mea cea mare care are 17 ani si-si tot cauta drumul si cu prietenul ei care are tot 17 ani si care vrea sa se faca actor. Si pierd seri stand de vorba cu ei despre ce vor ei sa li se-ntample. Si incerc sa fiu profesoara lor.

ASJ: Ce i-ati invatat prima data?
Dana Voicu: Prima data i-am luat cu mine, i-am luat la spectacole, i-am luat in turnee, i-am pus sa faca muzica la spectacole, le dau de citit. Ei inca nu si-au dat seama pentru ce au o pasiune reala. Pentru ca ei nu trebuie sa aiba o pasiune pentru ca am eu sau are Alex, ei trebuie sa aiba propria lor pasiune. Eu m-am rugat de ei sa dea la medicina ca sa aiba si ei o meserie! (zâmbește)

Corina Gologoț

Un comentariu: