vineri, 14 mai 2010

Noi când vrem să aducem studenţi la film, aducem studenţi la film

A doua seară a Serile Filmului Românesc la Iaşi, din cadrul FEstudIS 2010, a fost un real succes, şi ne place să credem asta.

Numărul neaşteptat de mare al studenţilor a fost cu greu, recunoaştem, de stăpânit, toţi cei prezenţi dorind să intre la vizionarea celui mai discutat film românesc al momentului.  În sală au intrat peste 1500 de persoane în condiţiile în care sala suportă 900 de locuri.

Motivele ce i-au determinat pe studenţi să vină la acest film sunt premierea peliculei la Berlin cu Ursul de Argint(Marele Premiu al Juriului), dar şi intrarea liberă; împreună au făcut ca sala cinematografului Victoria sa fie neîncăpătoare.

Din cauză că nu au intrat toţi cei veniţi la spectacol, s-a ridicat problema rulării filmului de două ori în aceeaşi zi însă nu s-a putut, motiv pentru care am încercat să organizăm mulţimea de oameni aşa cum am putut mai bine. La ediţiile viitoare(şi sperăm să fie şi ele cât mai multe) vom ţine cont de acest aspect.

După vizionarea Eu când vreau să fluier, fluier spectatorii l-au putut întreba pe Florin Şerban despre curiozităţile lor în materie de cinematografie dar şi de filmul regizat de dânsul, pentru ca mai apoi să se formeze o mică coadă de autografe şi de făcut fotografii.
Cele mai interesante întrebări au fost premiate de Europa FM.

Vineri 14 mai vă aşteptăm la vizionarea în premieră într-un cinematograf românesc a lungmetrajului Tache, sub regia lui Igor Cobileanski, scurtmetrajele acestuia dar şi scurtmetrajele lui Alexandru Condurache.












6 comentarii:

  1. Felicitari pentru initiativa! Am fost aseara la film, adica am reusit sa intru in sala,bineinteles impinsa multime. Dupa cum era de asteptat, a fost un haos total, avand in vedere publicul care parca venise pentru prima data la circ. Ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca erau 2-3 dudui care ocupasera cate un rand intreg... Nu acuz organizatorii pentru ceea ce s-a intamplat dar totusi cred ca s-ar putea face ceva in privinta asta pentru ca e pacat. Se dau filme bune si chiar e o rusine din partea noastra ceea ce se intampla. Numai bine si inca o data , felicitari pentru initiativa!

    RăspundețiȘtergere
  2. in tramvai sau in autobuz, in oricare din aceste 2 mijloace in care m-am urcat ieri toti vorbeau despre acelasi lucru, filmul de aseara ...
    sa stiti k imi pare rau pt imbulzeala de aseara.....chiar voiam sa vad acest film dar nu am mai apucat si am plecat acasa ff dezamagita, unde sa te bagi in imbulzeala aia??:(( ma asteptam sa vina lumea dar nici chiar asa.... ma intreb toti care erau afara la 6jumatate au intrat??
    uofff s-a cunoscut k a fost moca ... aiurea

    RăspundețiȘtergere
  3. va multumim pentru aprecieri! si in acelasi timp ne pare rau cu nu au putut intra toti cei veniti.

    au mai intrat cativa oameni dupa ce s-au ocupat toate locurile si nu numai, si care au stat pe scari parte dintre ei, am mai adus si cateva scaune de la conferita pentru cativa oameni.

    noi credem ca ne-am descurcat cat de cat bine avand in vedere masa de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Metalbug: Sint unul dintre organizatorii care au stat la intrare ieri si care a fost calcat in picioare, impins, zgiriat, agatat, injurat si controlat in buzunare.

    Proiectionistul mi-a zis ca la premiera batea vintul in sala, iar timp de o saptamina rula filmul cu maxim zece oameni in aceeasi sala de 900 de locuri in care se inghesuiau 2000 de ieseni.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt una dintre norocosii care au reusit sa intre la film.Dar toate acestea cu sacrificiul de a fi incalcata in picioare la intrarea in sala.A fost ceva de groaza cand a dat drumul multimii,si asta sa intamplat datorita faptului ca a fost intrarea libera.Daca isi ocupa fiecare loc in sala care si cum ajungea era mult mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. A fost foarte frumos filmul, merita.Tot ce mi s-a parut cam aiurea a fost ca i s-au pus cam multe intrebari regizorului ceea ce a dus cam la plictiseala la un moment dat, s a si vazut dupa cum s-a ridicat lumea.Unde putem vedea toate pozele?sau cum?Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere